Paris – 22 iunie 2007 – Oracle atinge un record mondial pentru a veni în sprijinul cercetărilor în domeniul leucemiei
Oracle atinge un record mondial pentru a veni în sprijinul cercetărilor în domeniul leucemiei

650 de angajaţi Oracle vor picta cel mai mare tablou din lume

Paris – 22 iunie 2007 – Oracle, cea mai mare companie producătoare de software de business la nivel mondial a anunţat astăzi că 650 de angajaţi din Europa de Vest şi Centrală au format o echipă pentru a doborî recordul pentru cea mai mare pictură din lume. Încercarea de a atinge recordul mondial se va desfăşura la parcul Disney din Paris şi a fost organizată pentru a strânge fonduri destinate cercetării în domeniul leucemiei, efectuate de o organizaţie din Marea Britanie, dedicată exclusiv strângerii fonduri pentru tratarea leucemiei şi a tuturor celorlalte tipuri de cancer de sânge.

Fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi alocate pentru petrecerea anuală a copiilor, organizată de fundaţia Leukaemia Research şi sprijinită de Alternative Hair Show – un eveniment pentru strângerea fondurilor lansat de celebrul stilist Tony Rizzo. Fiul lui Tony, Valentino, a murit de leucemie la vârsta de numai trei ani, în 1983. Astăzi, leucemia este cea mai frecventă formă de cancer întâlnită la copii, dar cercetările dau roade şi din ce în ce mai mulţi copii supravieţuiesc. În fiecare an, 150 de pacienţi cu leucemie se pot bucura împreună cu familiile de o vacanţă gratuită – cheltuielile pentru aceasta sunt suportate din fondurile strânse în urma evenimentelor caritabile din decursul anului. Evenimentul din acest an se va desfăşura la Disneyland, în Paris.

„Deţinerea unui record este o realizare, dar atingerea lui în sprijinirea unei cauze atât de importante este cu totul altceva,” spune Loic Le Guisquet, SVP Oracle. „Suntem deosebit de mândri să susţinem activităţile derulate de fundaţia Leukaemia Research din Marea Britanie, în colaborare cu alte fundaţii pentru lupta împotriva cancerului din întreaga Europă.”

Echipa Oracle speră să strângă peste 7.500 euro pentru Petrecerea copiilor, iar aceste fonduri vor fi suplimentate cu o altă donaţie de 7.500 euro din partea companiei Oracle. Compania intenţionează să scoată la licitaţie fiecare pictură, pentru a strânge şi alte fonduri suplimentare, pentru evenimentele caritabile din lunile următoare.

„Petrecerea copiilor oferă familiilor pacienţilor care suferă de leucemie o vacanţă şi o şansă de a se distra împreună. Suntem foarte fericiţi că Oracle a ales să susţină această cauză şi mulţumim echipei pentru eforturile depuse. Fondurile suplimentare strânse prin scoaterea picturilor la licitaţie vor fi alocate proiectelor de cercetare pentru descoperirea unor tratamente mai eficiente împotriva leucemiei,” spune Kate White, director al departamentului de strângere a fondurilor la Leukaemia Research.

Despre fundaţia Leukaemia Research
Leukaemia Research este singura organizaţie caritabilă din Marea Britanie axată exclusiv pe îmbunătăţirea tratamentelor şi găsirea de tratamente şi căi de prevenire a leucemiei, limfomului Hodgkin şi a altor tipuri de limfoame, mieloame şi afecţiuni sangvine cu care sunt diagnosticaţi 24.500 de oameni în Marea Britanie în fiecare an

În următorii ani, Leukaemia Research trebuie să strângă rapid peste 100 de milioane £ pentru a se angaja într-un nou proces de cercetare în Marea Britanie. De la cercetarea în laborator până la tratamente experimentale pe pacienţi, Leukaemia Research depune toate eforturile pentru a salva vieţi, prin finanţarea de proiecte de cercetare de înaltă calitate, selectate atent, în Marea Britanie.

Despre Oracle
Oracle (NASDAQ: ORCL) este cea mai mare companie producătoare de software corporaţional la nivel mondial. Pentru informaţii suplimentare despre Oracle, accesaţi pagina noastră web, la adresa:http://www.oracle.com.Pentru mai multe informaţii despre Oracle în Europa, accesaţi http://www.oracle.eu.

Mărci comerciale
Oracle este marcă comercială înregistrată a Oracle Corporation şi/sau a afiliaţilor săi. Alte nume pot fi mărci comerciale ale deţinătorilor lor.


E-mail this page