REDWOOD
SHORES, Calif. - 6 iunie 2007 — Oracle® Database Lite 10g Release 3
îmbunătăţeşte sincronizarea dispozitivelor mobile şi integrate cu
bazele de date ale companiei
Oracle® Database Lite 10g Release 3
îmbunătăţeşte sincronizarea dispozitivelor mobile şi integrate cu bazele de
date ale companiei
Aduce sincronizare automată şi
suport extins pentru platforme mobile
REDWOOD SHORES, Calif.,6 iunie 2007 — Oracle a anunţat astăzi
lansarea Oracle® Database Lite 10g Release 3, o soluţie completă care
permite clienţilor şi partenerilor să dezvolte şi să implementeze rapid
aplicaţii pentru medii mobile şi integrate.
Cu ajutorul sincronizării îmbunătăţite şi al suportului sporit pentru o
gamă largă de platforme, Oracle Database Lite 10g Release 3 pune la
dispoziţia firmelor funcţionalităţi de administrare a datelor pentru aplicaţii
mobile, inexistente în trecut.
Oracle Database Lite 10g
este o soluţie mobilă uşor scalabilă, care permite rularea aplicaţiilor chiar
dacă nu sunteţi conectat la reţea, atâta timp cât realizaţi sincronizarea
regulată cu un server Oracle Database.Alcătuită din Mobile Server şi o bază de date relaţională mobilă, Oracle
Database Lite 10g Release 3 ajută utilizatorii să schimbe date cu o bază
de date corporaţională în siguranţă şi fără risc de erori; această versiune
permite transferul datelor către aplicaţii, dispozitive şi utilizatori şi oferă
instrumente de administrare centralizate.În plus, cea mai recentă versiune include sincronizare automată, care
permite sincronizarea bidirecţională a datelor fără intervenţia utilizatorului,
permiţându-le utilizatorilor mobili să lucreze fără întreruperi –– fie că sunt
sau nu conectaţi la reţea.
„Noile
îmbunătăţiri aduse în Oracle Database Lite 10g reflectă angajamentul
asumat de Oracle de a oferi utilizatorilor mobili o experienţă identică cu cea
a colegilor lor conectaţi, atunci când vine vorba de disponibilitatea continuă
a datelor”, spune Rex Wang, vicepreşedinte al departamentului Embedded Product
Marketing, Oracle.„Oferirea de acces
la aplicaţii offline este un element cheie în asistarea organizaţiilor în
domenii precum creşterea productivităţii, automatizarea captării datelor şi
urmărirea mijloacelor fixe distribuite, toate acestea crescând eficienţa
operaţională şi satisfacţia clienţilor.”
„Oracle Database Lite a fost
produsul ales de noi când am integrat o aplicaţie mobilă care rula pe
calculatoarele noastre, adaptate pentru domeniul industrial, cu Oracle
E-Business Suite.Angajamentul pe care
şi l-a luat compania Oracle în oferirea de asistenţă personalizată pentru
mediul nostru a fost exemplar şi a ajutat firma DS Waters să-şi protejeze
investiţiile care depăşesc 2 milioane USD,” spune Bob Bramski, vicepreşedinte
şi CIO, DS Waters, Inc.„Astăzi rulăm
Oracle Database Lite pe mai mult de 1000 rute, care păstrează aproximativ 30 MB
de date, cu o rată de eroare sub 0,5%.Aşteptăm cu nerăbdare să trecem la Oracle Database Lite Release 3 pentru
a beneficia de suport extins pentru platformă şi sincronizare îmbunătăţită,
care ne vor ajuta semnificativ să implementăm dispozitivele mobile de generaţie
următoare, cu suport pentru peste 2000 de rute.”
Suportul extins pentru companii maximizează
eficienţa dezvoltatorilor. În
plus faţă de sincronizarea automată, Oracle Database Lite 10g Release 3
suportă acum trei platforme şi două limbaje suplimentare pentru proceduri
stocate, permiţând dezvoltatorilor să dezvolte mai uşor aplicaţii mobile.Îmbunătăţirile şi funcţiile specifice
includ:
Suport pentru platforma bazei de date client pentru Windows Mobile 5,
Windows CE Standard SDK 5.0 şi suport JDBC pentru platforma Symbian, plus un
kit de portare pentru partenerii strategici Oracle;
Suport pentru o bază de date client pentru Oracle Containers pentru Java
(OC4J) pentru mediul de dezvoltare WebToGo Java;
Suport pentru proceduri stocate C++ şi C#/.NET (procedurile stocate Java
erau deja suportate);
Instrumente îmbunătăţite pentru dezvoltatori: instrumente de diagnosticare
a repozitoriului Mobile Server şi programe Mobile Database Workbench Wizard.
Disponibilitate şi preţuri Oracle Database Lite 10g Release 3 poate fi
achiziţionat oricând. Preţul este de 20.000 USD per procesor pentru Mobile
Server, cu drepturi de utilizare nelimitate a bazei de date mobile. Pentru informaţii suplimentare despre Oracle
Database Lite 10g Release 3, accesaţi: http://www.oracle.com/technology/products/lite/index.html.
Despre Oracle Database Lite 10g Oracle Database Lite 10g oferă un cadru de lucru
complet pentru aplicaţi deconectate, care extinde accesul la datele companiei
pentru utilizatorii mobili sau deconectaţi, acolo şi atunci când au mai multă
nevoie, fie că sunt conectaţi la o reţea live sau nu.Include o bază de date SQL cu amprentă redusă şi servicii de
administrare a sincronizării şi a ciclului de viaţă al aplicaţiilor pentru
implementări pe dispozitive mobile şi dispozitive conectate ocazional.Oracle Database Lite 10g permite accesul
permanent la informaţii şi aplicaţii critice, fără a necesita conectarea
continuă la sistemele back-end ale companiei.Oracle Database Lite 10g permite utilizatorilor să crească
eficienţa, productivitatea şi rata de răspuns la solicitările angajaţilor care
folosesc aplicaţii mobile, reduce costurile şi aduce o satisfacţie crescută a
clienţilor.
Despre Oracle Oracle (NasdaqGS: ORCL) este cea mai mare companie
producătoare de software de business la nivel mondial.Pentru informaţii suplimentare despre
Oracle, accesaţi site-ul nostru web, la adresa: http://www.oracle.com.
Mărci comerciale Oracle este marcă comercială înregistrată a Oracle Corporation şi/sau a
afiliaţilor săi. Alte nume pot fi mărci comerciale ale deţinătorilor lor.
Acest anunţ este exclusiv
informativ, nefiind un angajament de a oferi materiale, coduri sau funcţionalităţi,
şi nu trebuie luat în considerare în cazul deciziilor de achiziţii.Planurile de dezvoltare a produselor
companiei Oracle şi natura şi momentul lansării produselor ulterioare pot fi
afectate de numeroşi factori.Dezvoltarea şi momentul lansării caracteristicilor sau
funcţionalităţilor descrise rămân exclusiv la discreţia companiei Oracle.Aceste informaţii nu pot fi incluse în
niciun acord contractual cu Oracle, sucursalele sale sau afiliaţii săi.Oracle îşi declină explicit orice
responsabilitate cu privire la aceste informaţii